loader image

Cozma Maria Dorina

producator apicol, sat Rus, comuna Rus, județul Sălaj

În spatele PFA-ului, stau oamenii-albină, Maria și Cristian, fiul, producător apicol ecologic. Așadar, familia Cozma se îndeletnicește cu apicultura, inițial din pasiune, acum cu pasiune. Au dat o formă profesională pasiunii lor, iar în prezent tot timpul le este dedicat acestei ocupații.

Procesul lor de producție al produselor apicole este simplu ca bună ziua: culeg mierea și polenul, apoi le împachetează în vederea manipulării și transportului. Partea cea mai importantă o constituie producerea și recoltarea în conformitate cu regulile și cerințele europene și românești, astfel încât produsele să fie ecologice: zona cât mai puțin poluată, îngrijirea stupinei cât mai naturală.

După ei, albinele sunt atât de importante pentru mediu, lume, oameni, pentru că asigură polenizarea plantelor, care, la rândul lor, asigură hrana necesară oamenilor. Și pentru că produsele pe care albinele le fac sunt binefăcătoare organismului uman în atâtea feluri.